Cu o prefață consistentă si erudită semnată de Ștefan Stoenescu; cronologie utilă si documentată alcătuită de Ioana Zirra. Traducerile aparțin lui Șerban Foarță, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Adriana Carmen Racoviță. Notele aparțin lui Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu și Ștefan Stoenescu. Volum coordonat de Denisa Comănescu.
“În 1917, T.S. Eliot se impune pe scena literară britanică prin volumul Prufrock and Other Observatios, iar eseurile publicate în 1920, sub titlul The Sacred Wood, sînt de natură a-i consolida prestigiul şi a-l confirma drept una dintre figurile literare marcante ale perioadei care a urmat Primului Război Mondial. Totuşi, abia odată cu anul 1922, marele modernism cucereşte Europa în adevăratul sens al cuvîntului, prin apariţia, aproape simultană, a cîtorva capodopere: Ulise de James Joyce, Sonete către Orfeu de Rainer Maria Rilke, Henric al IV-lea de Pirandello şi The Waste Land de T.S. Eliot, poate cel mai elaborat şi, cu siguranţă, cel mai important poem al întregii epoci, aducînd laolaltă deopotrivă expresia lirică a unei spiritualităţi marcate de conflagraţia mondială, dar şi cele mai noi tehnici poetice europene. Fără îndoială, autorul utilizează aici şi o serie de strategii imagistice, în felul în care au fost ele practicate, anterior, de Ezra Pound, mare susţinător şi admirator al lui Eliot. Influenţat însă şi de tradiţia ironiei, venită pe filiera imbolismului francez, precum şi de teoria impersonalităţii elaborată de Eliot însuşi, acest mare poem în cinci părţi exprimă ceea ce o parte a criticii a considerat a fi ecoul unei profunde crize personale, dar transpune totul în cadrul unei viziuni integratoare ce aduce în prim-plan un întreg tărîm pustiit, lipsit de fundamentele credinţei religioase şi aflat într-un declin evident, atît al culturii, cît şi al expresiei directe a acesteia. În plus, imaginile care domină sînt ale căderii şi decăderii, ale legăturilor sterile, ale unui mediu citadin pus sub semnul Turnului Babel, în care, desigur, orice încercare de comunicare este anulată sau, în cel mai bun caz, sortită eşecului, preocupările esenţiale fiind exclusiv mercantile. Poemul, considerat şi o căutare disperată a fundamentelor pierdute ale credinţei şi a sentimentelor profund umane într-o lume aflată în destrămare, este, de la început şi pînă la sfîrşit, dominat de estetica fragmentului şi de o ambiguitate pe deplin asumată de poet drept pratică textuală predilectă. Fără îndoială, criza este atît spirituală, cît şi istorică şi religioasă, de aici şi prevalenţa imaginilor mitice şi aşteptarea unei figuri (cumva) izbăvitoare, cum e cea a Regelui Pescar.” Cititi tot comentariul semnat de Rodica GRIGORE @ http://www.observatorcultural.ro/T.S.-Eliot.-Tarimul-poeziei*articleID_26400-articles_details.html
Observator cultural 2012 | Ianuarie | Numarul 607
