În care Apriliana discută drăgălăşenii cu Stere, fostul ei soţ, după moartea căruia s-a îmbogăţit
“Spune-mi ce faci,” spune Apriliana.
“Ce fac? Să zicem bine,” răspunde Stere. Îşi aminteşte că fostei lui soţii nu-i plac răspunsurile goale. Apriliana vrea să ştie ce faci chiar în clipa cînd te sună. E lacomă de autenticitate. “Ţi-am spus să nu mă suni. Numai eu trebuie să te caut. Marusea m-ar concedia într-o clipă dacă ar afla că păstrăm legătura, fie şi numai telefonic. S-ar duce dracului planul. Ştii ce făcea, eram pe balcon, la telescop. Mai înainte m-am uitat la fotografia lu’ Marusea…m-am uitat mult de tot la ea.”
“Faci magie neagră?”
“Am scos bricheta şi i-am dat foc. A ars încet. I-am studiat atent răsucirile numai că, la un moment dat, f lacăra s-a stins…”
“Semn rău. Marusea ta nu vrea să moară,” spune Apriliana.
“I-am dat foc din nou. Apoi am zvârlit scrumul peste balcon. Cu o mână mângâiam trepiedul telescopului, cu cealaltă mă sprijineam de balustradă…scrumul a alunecat spre boscheţi.”
“Gravitaţia.”
“Nu. Fatalitatea.”
“Boscheţii ăia au căpătat o semnificaţie aparte în mintea ta.”
“Acolo trebuie să ajungă Marusea. Preferabil să fie ajutată de Cori.”
“Cum îl aduci acolo? Cum îl aduci în ţară?!”
“Nu uita că tipu-i candidat la preşedenţia Academiei. Când vrei o poziţie ca asta, trebuie să te vadă lumea. Mai ales că nu-i singurul candidat.” Tace timp de câteva clipe şi se gândeşte. “Îl aduc eu pe dumnealui la telescop, nici-o grijă. O să fie mai greu să-l fac s-o zvârle pe dumneai peste balcon, dar găsesc eu o cale. Şi atunci îmi rîmâne tot ce-i aici, că aşa mi-a spus, e în testament. Bineînţeles, n-o să-l las să facă asta până un-mi arată unde-i îngropat ta-su.”
“Prin Marusea, ori prin coşciugul bătrânului, trebuie să devenim milionari în euros. Copiii noştri merită o viaţă bună. Măcar una din aceste scheme sper să se izbească.”
“Vreau ca amândouă să se izbească.”
“Hai să închidem, să nu cumva să tragă cu urechea. Nu uita să ştergi numărul meu de la locul unde arată pe cine ai sunat. Fii ultra-prudent, e cea mai complicată chestie din viaţa ta. Sună-mă când ai o veste bună.”
“Veste bună! S-ar putea ca pentru asta să mai aştepţi mult şi bine. Dacă nu are în plan să vină pentru câteva luni, Tagis nu vine. Abia dacă-şi mai aminteşte de mine. Şi precis nu afectuos. Cred că totdeauna m-a dispreţuit deşi habar n-am de ce.”
“Atunci e nevoie de geniu ca să-l aduci.”
“ Măcar şi ca să-mi arate unde e mormântul.”
“Uneori mă sperie în ce ne băgăm: cum să faci pe un ditamai profesor universitar din America, de 75 de ani, să lase totul baltă şi să traverseze planeta ca să vină la Bucureşti? Şi cum să-l asmuţi contra lu’ Marusea? Nu suntem nebuni că visăm să facem toate astea?”
“Trebuie să ai geniu pentru toate astea.”
“Şi tu-l ai.”
“La rele! Poate de-aia m-a dispreţuit Tagis mereu.”
“Te-a dispreţuit cum dispreţuieşte unul bogat plecat peste hotare pe unul care a rămas în ţară şi a mîncat salam cu soia. Dacă a ajuns bogat în America, trebuie că-i foarte şmecher.”
“Încă de tânăr era, de aia mi-a şi suflat-o pe epava asta, că la femei e ca-n afaceri, toata chestia e să ai material şi tupeu.”
“Văd că eşti destul de motivat. Şi aşa şi trebuie să fii. Hoaşca aia te-a abandonat tocmai când invitaţii erau pe drum spre restaurant.”
“Mi s-a dus buhu cale de şapte raioane,” spune el cu ură. Au trecut de atunci 40 de ani, dar lumea n-a uitat, a, uită-l pe Stere. Care? Ăla de i-a fugit mireasa în ziua nunţii! Dar tot răul spre bine. Dacă nu mă părăsea, acum n-am mai fi fost împreună.”
“Da…35 de ani împreună. Nimic nu ne mai desparte decât moartea.”
“Ai dat dovadă de multă înţelepciune când ai acceptat să divorţăm.”
“Era cel mai isteţ lucru pe care-l puteam face ca să poţi să faci acte cu Marusea. Divorţul acesta fals ne-a legat şi mai mult.”
“Trebuie să-l agit şi să-l fac să vină…Un pretext! Un pretext!”
“Spuneai că vine în toamnă…”
“Pentru alegeri, dar atunci o să fie tot timpul la Academie, ocupat.”
“Găseşti tu o soluţie… Tu când vrei să distrugi pe cineva, nu te poate opri nimic. De-asta te şi admir. A, era să uit: mai umblă-i prin acte lu’ Marusea, să nu cumva să fi schimbat ceva la testament…Şi vezi, n-o supăra. Fă-te frate cu dracul până treci puntea.”
“Uşor de zis! Îmi cere să fiu sentimental! Vrea tandreţe.”
“Ai trecut tu prin situatii şi mai grele. Spune-ţi că e începutul sfârşitului ca să-ţi vină mai uşor.”
“Mi se pare că s-a trezit. Închid.”
“Ce faci acolo?” se aude vocea Marusei prin geamul de la dormitor care dă spre balcon. “Ia vin-o încoa, iar s-a înfundat roata…”
“Vin, vin, nu fug. Doctorul a spus să nu mai ţii covoare groase.”
“Nu-mi plac duşumelele chele. Ai luat poşta de azi?”
“Nimic care să te intereseze.”
“De unde ştii tu ce mă interesează?” zice ea şugubăţ.
“Nici-o cronică.“
Marusea oftează. “Trei volume de poezii în ultimii ani şi nici-o reacţie din partea criticilor, nici măcar negativă! Mă las dracului de scris.”
“Criticii nu respectă poeziile publicate în regie proprie. Şi mai e ceva, nu reuşeşti să te remarci dacă stai toată ziua într-un cărucior de invalidă. Ţi-am mai spus: ai nevoie de-un scandal în presă, televiziune. Ţi-ar propulsa cărţile imediat în atenţia criticilor.”
Pentru cîteva minute tac amândoi. “Ce faci?” întreabă ea cu o voce de fetiţă speriată de singurătate.
“Privesc planetele.”
“Ce se vede astă-seară?”
“Nimic. E nor.”
“Atunci de ce te mai uiţi?”
“Când nu văd stele, mi le închipui.”
“Romanticule! Şi când te gândeşti că Tagis nu te scotea din ţărănoi.”
“Până la urmă dumnealui a fost ăla care te-a abandonat–şi gravidă pe deasupra. Dar uite ce ciudat se face istoria: tipul s-ar putea să devină viitorul preşedinte al Academiei Române.”
“Mă bucur pentru el. Nu-i port ranchiună,” spune Marusea resemnată.
Stere se uită în jos şi murmură: “Din cauza supărării, mi-ai spus c-ai pierdut sarcina . Acum, uite, ai 77 de ani şi nu ai copii. Din cauza lui, dacă e s-o spunem de-a dreptul. ” Se apleacă peste balcón şi se uită în jos, la boscheţii de jos. Balconul dă spre grădina din spatele blocului. E un loc dosnic, convenabil pentru tinerii care n-au unde să se ducă să facă dragoste. “Acolo…” murmură el fatalistic.
“Ce-ai spus?”
“Văd printre nori o steluţă. Ţi-o dăruiesc şi pe-asta.”
“Cum s-o numim?” El zice Atena, dar Maru nu mai vrea să-şi amintească de Atena deşi acolo s-a îmbogăţit. Încă un-i bvine să creadă ce baftaă a avut muierea asta. Norocul ei a fost că grecii au printre cele mai proaste infrastructuri de antiterorism , c-altfel nu mai pupa ea despăgubirea. Cu 4 ani în urmă a fost un atentat la viaţa consulului german. Consulul n-a murit, dar Dumitru, şoferul lui şi fostul soţ al Marusei, a murit. Nemţii au fost generoşi cu ea şi i-au dat un milion şi jumătate de euros. La câteva luni după acea însă Maru a început să se simtă din ce în ce mai rău: după teste laborioase, doctorii i-au spus că are scleroză în plăci. Atunci s-a decis să se întoarcă în România.
“O s-o botez Olga,” sugerează el. Olga o crescuse un timp după ce părinţii ei, ţărani din Moldova, o dădeau la rude în timpul războiului ca s-o crească prin “rotaţie,” după posibilităţi. La Olga s-a simţi cel mai bine.
“Drăguţ că n-ai uitat,” spune ea pe gânduri. “Gesturile astea mici mă cuceresc. Ce să-ţi iau de ziua ta?” El protestează că nu e materialist. Marusea zâmbeşte pentru sine. Ştie că au făcut acte la insistenţa lui pentru că ea n-are nici-un urmaş şi vrea să moştenească totul. Dacă i se întâmplă ceva, a pledat el, să nu rămână averea statului. “M-am căsătorit cu tine în amintirea prieteniei noastre din tinereţe.”
“Prietenie…” murmură ea ca despre o planetă dispărută. “Mă întreb, ce-oi fi gândit când ai citit anunţul meu? ‘Doamnă, 75 de ani, cu scleroză în plăci, caut asistent personal 24/7. Ofer cameră, salariu, toate cheltuielile. De preferat bărbat fără obligaţii, cu carnet de şofer…’ Eu, una, din mândrie, n-aş fi acceptat să fiu angajatul celei care mi-a dat cu flit şi a luat pe altul.”
“Sigur c-am suferit, ţineam la tine. Simţeam că Tagis nu e pentru tine, că o să facă el ceva şi o să plece, ori la alta ori din ţară. Ceea ce s-a şi adeverit. Dar… ţi-am respectat alegerea.”
Marusea cade pe gânduri. “Dacă ne vedem cu Tagis când o veni în ţară, nu vreau să ştie că suntem căsătoriţi.“
“Desigur. În ochii lumii eu sunt asistentul tău şi atât.”
“În ochii lumii, dar în ochii mei?!” se revoltă ea ca o fetiţă. El se încruntă, nu înţelege sau, mai bine zis, nu vrea să înţeleagă. “În ochii mei esti soţul meu şi din când în când vreau să fii mai sentimental, că n-o fi foc.”
Tocmai că nu e foc, gândeşte el cinic. Dacă ar simţi un pic de foc, ar lua-o în braţe în fiecare zi. Se uită la ea. Oh, unde e frumoasa pe care o adora în tinereţe? Uite, are faţa încreţită, pungi hidoase sub ochi…Şi picioarele alea de elefant. La orice mişcare se plânge c-o doare şoldul. În zilele cu ploaie oasele.
“Hai,” spune Marusea. “Vino…vreau în bazin. Vreau apă fierbinte, dupa aia masaj si apoi să mă săruţi…” Coboară vocea până la şoaptă, “da?”
Stere se uită la balustrada balconului. Acolo e locul ei, jos, unde pisicile fac ca toti dracii, acolo, printre pepeni borşiţi şi prezervative răsucite, boşolcate cu spermă stătută, acolo, printre bikini muceziţi de ploaie… Dar cum s-o arunce fără să rişte puşscăria? Cori, da, el s-o îmbrâncească! El să intre la zdup. “Un masaj bun cu ulei de eucalipt ,” se aude vocea ei, “şi apoi un sărut lung, Besames muchooooooo…”
Dintr-odată nu mai aude nimic. Stere se uită pe geam în dormitor. Marusea a adormit. Răsuflă uşurat. Observă un fir de funingine, rămas pe braţ, printre firele de păr. Se uită la el pe gînduri, apoi îl suflă gingaş ca pe-un fluture obosit. Stelele se uită la el, aşteptându-l să le dea nume.
(Fragment de roman)
Mircea Săndulescu
