Dumitru Radu Popa: Paradoxurile globalizarii (II)

Oct 27th, 2011 by vetiver

Multã lume se întreabã, pretutindeni și nu fãrã un anume temei, dacã nu cumva viitorul nu ne va aduce un colaps economic fãrã precedent. Ceva încã mai teribil decât actuala crizã mondialã, și așa destul de severã! Globalizarea a potenþat nivele de prosperitate excepþionalã în þãrile dezvoltate și a constituit o adevãratã manã cereascã pentru sute de milioane de muncitori sãraci din China și din alte þãri, mai cu seamã din Asia, dar a reprezentat și un veritabil coșmar pentru șomeri, în alte pãrþi ale lumii. Spre deosebire de pieþele naþionale, care în mod normal sunt suportate de o structurã amplã de instituþii normative, pieþele globale nu pot conta pe asemenea fundamente solide: nu existã nici o autoritate globalã de ultimã instanþã, care sã hotãrascã și sã reglementeze situaþia la nivel global, nici un fel de regim fiscal global, nici o reþea de securitate globalã și, în mod firesc, nu existã o democraþie globalã. Aceastã formã de guvernare cu legi nescrise e atât de fragilã, încât expune pieþele globale la instabilitate, ineficienþã și deficit de legitimitate publicã. Dezechilibrul între puterea naþionalã a guvernelor și natura globalã a pieþelor reprezintã miezul însuși al problemei globalizãrii. Un sistem economic mondial sãnãtos are nevoie de un compromis inteligent între cele douã elemente.
Aceasta e pãrerea unui specialist de clasã, Dani Rodrik, profesor de economie politicã internaþionalã la Kennedy School of Government, Harvard University, autorul unei foarte recente cãrþi intitulatã, semnificativ, „The Globalization Paradox: Democracy and the Future of the World Economy“ (New York: W. W. Norton, 2011). Prea multã putere acordatã guvernelor naþionale duce inevitabil la protecþionism și autarhie, observã el. Pe de altã parte, prea multã libertate datã pieþelor mondiale rezultã într-o economie globalã instabilã, lipsã de consens social și politic din parte celor care ar trebui sã fie tocmai beneficiarii emancipãrii și lipsei de protecþionism. Pentru a repune pe picioare, pe o bazã mai solidã, sistemul economic mondial, trebuie înþeles mai profund fragilul echilibru dintre pieþe și guvernarea lor. În special, remarcã Rodrik, se impune acceptarea ideii cã pieþele și guvernele nu sunt alternative, ci complementare. Dacã vrem sã avem pieþe mai multe și mai bune, trebuie sã avem parte și de mai multã guvernare cât mai adecvatã. Piaþa funcþioneazã mai bine nu atunci când guvernul e slab, ci când statul e puternic. Apoi, capitalismul nu este un model univoc: prosperitatea economicã și stabilitatea pot fi obþinute prin diverse combinaþii de sisteme instituþionale, în domeniul organizãrii forþei de muncã, al sectorului financiar, al gestiunii întreprinderilor, al bunãstãrii generale și așa mai departe. Naþiunile au dreptul inalterabil de a alege dintr-o pluralitate de sisteme, conform exigenþelor lor, a tradiþiilor și sistemului lor de valori.
Chiar dacã acestea sunt idei pe care, aparent, mai toatã lumea le cunoaște, ele se dovedesc fundamentale în crearea unei perspective noi în raportul dintre globalizare și democraþie, în încercarea de a aproxima gradul în care aceste douã concepte se pot adecva reciproc. Odatã înþeles faptul cã pieþele globale, pentru a putea funcþiona în mod corespunzãtor, necesitã instituþii publice de guvernare și securitate, și cã statele naþionale pot avea preferinþe diverse în ceea ce privește formele pe care aceste instituþii și sisteme normative le pot lua, cãpãtãm imediat o imagine mult mai nuanþatã a globalizãrii și a problemelor ei.
Pânã la urmã, ceea ce este cel mai important de priceput, conform specialistului american, e „trilema“ politicã fundamentalã a economiei mondiale. Iatã cum se exprimã aceasta. Nu este posibilã prezervarea intactã, în mod simultan, a democraþiei, a autoderminãrii naþionale și a globalizãrii economice. Dacã vrem ca globalizarea sã se dezvolte și sã se extindã, trebuie sã renunþãm fie la statul naþional ca atare, fie la democraþie. Dacã, pe de altã parte, vrem sã apãrãm și sã extindem democraþia, trebuie sã alegem între statul naþional și integrarea economicã internaþionalã. În fine, dacã vrem sã promovãm statul naþional și principiul autodeterminãrii, trebuie ales între potenþarea democraþiei și extinderea globalizãrii. Problemele majore ale economiei mondiale rezultã din refuzul ce s-a manifestat pânã acum de a ne confrunta deschis cu aceste opþiuni ineluctabile.
A face sã progreseze deopotrivã democraþia și globalizarea ar fi, eventual, posibil, dar trilema lui Rodrik sugereazã cã pentru un astfel de scenariu ar fi necesarã crearea unei comunitãþi politice globale, un proiect cu mult mai ambiþios decât tot ceea ce s-a vãzut în trecut și ce s-ar putea imagina pentru viitorul apropiat. Guvernarea democraticã globalã e o himerã, o utopie ce pare dificil de realizat chiar și într-un context mult mai restrâns, cum este, de pildã, Eurozona. Orice model de guvernare globalã despre care am putea spera cã va fi cu adevãrat realizat în vremurile noastre ar fi doar o versiune extrem de limitatã a globalizãrii economice.
Concluzia lui Dani Rodrik este cã trebuie fãcute alegeri clare în aceastã trilemã. El nu are nici un dubiu în a afirma cã democraþia și autodeterminarea naþionalã trebuie sã prevaleze asupra hiperglobalizãrii. Democraþiile naþionale au dreptul de a-și proteja propriul sistem social și, când acest drept intrã în conflict cu exigenþele economiei globale, aceasta din urmã trebuie sã cedeze și sã se adecveze. Restituirea puterii democraþiilor naþionale ar garanta baze mult mai solide economiei mondiale, și tocmai în aceasta constã paradoxul extrem al globalizãrii. Un strat subtil de reguli internaþionale, care sã lase loc amplu de manevrã guvernelor naþionale ar duce la o globalizare mai bunã decât cea pe care o avem astãzi, la un sistem ce ar putea rezolva aspectele negative ale globalizãrii, fãrã sã știrbeascã însã cu nimic marile ei beneficii economice.
Așadar, nu e nevoie neapãrat de o globalizare extremã ci, mai degrabã, de o globalizare inteligentã!