Feed on
Posts
Comments

Articol publicat in: Cultura


“Familia român?” apare trimestrial, editat? de Consiliul Jude?ean Maramure?, Biblioteca Jude?ean? “Petre Dulfu” Baia Mare ?i Asocia?ia Cultural? “Familia român?”, director fondator fiind dr. Constantin M?lina?. Num?rul revistei pe luna decembrie 2010 este dedicat aromânilor ?i public? “Decalogul” formulat ?i scris de acad. Matilda Caragiu Mario?eanu, în care este precizat statutul aromânilor: ei exist? de 2000 de ani; sunt sud-dun?reni; au limba veche român?, teritoriul lor unitar a fost scindat cu venirea slavilor în Balcani, de religie sunt ortodoc?i ?i altele. În editorialul “Chestiunea aromân?”, dr. Teodor Ardelean afirma: “Cel mai puternic element de identitate este con?tiin?a de sine”. Revista public? imnul aromânilor “P?rinteasca dimândare” (Mustrarea p?rinteasc?), scris? de preotul martir Constantin Belimace. Textele ofer? cititorului o imagine a istoriei ?i spiritualit??ii aromâne în peste o sut? de pagini cu informa?ii nu prea des frecventate. Aromânii au comunit??i în multe locuri din lume, din Australia în SUA, sunt cunoscu?i pentru h?rnicia ?i cultura lor. Reproduc aici articolul semnat de Kira Mantsu Iorgovan care. in contradictoriu,  sustine o diferita ipoteza despre natura aromânei.
KIRA IORGOVEANU-MANTSU
ARMÂNII/MAKEDONARMÂNII – recuperarea identit?tii in mileniul III

Putem spune c? despre nici un alt popor din Europa nu s-au emis atâtea teorii referitoare la origine, etnogenez? ca despre Armâni/Makedonarmâni. Teorii care, de cele mai multe ori, sunt atât de contradictorii incât se poate u?or trage concluzia c? au fost emise, de cele mai multe ori, numai la comenzi politice. Pentru Greci, str?mo?ii Armânilor /Makedonarmânilor sunt Greci care ?i-au abandonat limba greac? sub presiunea ocupan?ilor Romani, deci sunt “Greci latinofoni”. Pentru Români, din cauza asem?n?rilor de limb?, Armânii /Makedonarmânii sunt considera?i “Români de la Sud de Dun?re”, coborâ?i din Nord, din vechea Dacia romanizat?, ignorându-se faptul c? Macedonia a fost romanizat? cu 250 de ani inaintea Daciei (actuala România)!
Inc? de la 1774, inv??atul german Johan Thunmann in “Recherches sur les peuples europeens de l’Est » tr?gea concluzia c? Armânii /Makedonarmânii sunt descenden?ii Tracilor romaniza?i in epoca administr?rii Macedoniei de c?tre Imperiul Roman.
Teoriile recente, obiective ?i ?tiin?ifice ii consider? pe Armâni /Makedonarmâni ca fiind continuatorii popula?iilor romanizate de c?tre cuceritorii romani: macedoneni, greci, traci, iliri.
La 148 i.H., Regatul Macedonia a fost ocupat de Romani ?i a devenit “Provincia Macedonia”.  Dup? lupta de la Pharsala (48 i.H.) când Cesar l-a invins pe Pompei, o parte important? a lupt?torilor romani de partea lui Pompei ?i-au g?sit refugiul in mun?ii Macedoniei. Armânii/Makedonarmânii sunt, desigur, cei mai apropia?i de Macedonia antic? – habitatul lor dintotdeauna. Venirea Slavilor in sec.al 6-lea, a schimbat geografia politic? ?i lingvistic? a Macedoniei ?i a Balcanilor. Disolu?ia Imperiului Otoman, la care Armânii /Makedonarmânii ?i-au adus o contribu?ie important?,    imp?r?irea Macedoniei la 1913  ?i, mai ales, crearea noilor state na?ionale balcanice , au schimbat in totalitate viitorul Armânilor /Macedonarmânilor ?i a limbii lor. Dup? Tratatul de la Bucure?ti, de la 10 August 1913, Grecia a ob?inut 50% din Macedonia (Macedonia Egeean?), pe baza num?rului de locuitori Armâni /Makedonarmâni din aceast? regiune, 40% Serbia (Vardar Macedonia) si 10% Bulgaria (Pirin Macedonia). Dup? cel de-al doilea Razboi Mondial, Vardar Macedonia devine una din cele 6 republici ale Iugoslaviei (Republica Socialista Macedonia) ?i, o dat? cu aceasta, chestiunea macedonean? a devenit iara?i surs? de tensiune intre Bulgaria, Grecia ?i actuala Republic? Macedonia (Formerly Yugoslave Republic of Macedonia).  Imp?r?irea Macedoniei a avut efecte dezastruoase numai asupra Armânilor /Makedonarmânilor care s-au v?zut imp?rti?i intre 4 state na?ionale, intre care existau de secole grave conflicte etnice, ce inc? mocneau.

Armânii isi spun dintotdeauna “armân/armânji” (cu varianta farsero?ilor “r?mânji”) Este etnonimul lor, ins? str?inii i-au identificat sub alte nume: vlahi, cu?o-vlahi, elino-vlahi, ?in?ari, ciobani, macedoneni, makedoni, aromâni etc. Termenul “Aromân” a fost impus abia spre sfâr?itul sec.al XIX de c?tre lingvistica româneasc?, odat? cu inceperea propagandei românesti printre armânii din Balcan. Este un termen stiintific care dorea s? fac? vizibil? asem?narea dintre “român” si “aromân”, ignorandu-se faptul c? etnonimul “armân” are o vechime milenar?, pe cand “român” ca etnonim apare abia odat? cu formarea regatului România. Termenul “aromân” pe care il consider?m politizant a fost preluat de lingvistii str?ini in formele fr.aroumain; engl.aromanian. Singurul lingvist care a f?cut o traducere corect? a etnonimului “armân”, in limba german?, a fost Gustaw Weigand, in monumentala sa carte “Die Aromunen oder Mazedo-Romanen”(1895). Weigand aduce in linguistica german? termenul “Aromunen”. Daca ar fi tradus termenul “aromân” ar fi fost in german? “Arumänen”, pentru c? germanii ii numesc pe români – “Rumänen”. Mai dorim s? preciz?m c? un termen foarte folosit de multi lingvi?ti români sau str?ini este “macedo/mazedo” – desigur cu referire la spatiul etnogenezei armânilor: Macedonia antic?. Astfel, prima gramatic? armâneasca a lui M.Boiagi (Viena, 1913) avea titlul in german? “Romanische oder Macedonowlachische Sprachlehre” (in greac⠓Gramatiki Romaniki /Makedonovlahiki”).  Monografia lui G.Weigand “Die Aromunen” (1895) avea ca subtitlu “Über das Volk der sogennanten MAKEDO-ROMANEN oder Tsintsaren”. In 1942 Th.Capidan publica „Macedoromânii“; Tache Papahagi si-a subintitulat monumentalul dictionar “Dictionnaire Aroumain (Macédo-roumain), Matilda Caragiu-Marioteanu public? la 1997 “Dictionar Aromân (Macedo-Vlah)” . In lingvistica german? se foloseste si termenul “Mazedo-romanen”. Incepând cu anul 1987 prof.Vasile Barba a numit revista “Zborlu a Nostru” din Freiburg, in german? “Mazedo-romanische kulturelle Zeitschrift”. Se doreste ast?zi, printre multi armâni, recuperarea acestui termen stiintific care sa fie utilizat ca termen international unic de identificare:ex.”Makedonarmân” (fr., engl.”Macedonarmân”, germ. ”Mazedoromanen”). Acest termen se doreste   a fi utilizat numai in documentele internationale, pentru identificarea armânilor – cunoscuti sub atâtea nume care produc o mare confuzie.

Despre limba Armân? si statutul ei s-au emis tot atâtea teorii ca si despre poporul Armân /Makedonarmân. Nici unei alte limbi latine europene nu i s-a contestat mai mult dreptul la legimitate, la existen?? ca Armânei: Românii o consider? un “dialect “ al limbii române, uitându-se c?  a ap?rut in Balcani cu 250 de ani inaintea latinei din Dacia (actuala România), Grecii o consider? o limb? “de cas?”, f?r? tradi?ie scris?, desconsiderând voit, tradi?ia scris? in armân?, de peste 200 de ani. Nu ne angaj?m acum in dispute, ins? dorim s? oferim teoria stiintific? care este ast?zi cea mai larg acceptat?.
La inceputul secolului XXI sunt 4 limbi latine balcanice: ARMANA /MACEDONARMÂNA (in Sudul Balcanilor), MEGLENA (zona Gevgelia, de la grani?a Greciei cu FYROM), ISTROROMANA (Croa?ia ?i Peninsula Istria. Aceast?  limba a disp?rut pe la 1850. Azi mai sunt foarte putini vorbitori) ?i ROMÂNA (varianta istoric? a DACOROMÂNEI, din Dacia istoric?, actualmente România). Aceste limbi latine balcanice formeaz? Romanitatea  oriental? asa cum in Europa de Vest, Italiana, Spaniola, Franceza, Portugheza, Catalana si alte limbi mai mici formeaza Romanitatea occidental?.
Urm?rim cu interes dar ?i cu oarecare îngrijorare, lu?rile de pozi?ie din ultima vreme din România privind o controversat? problem?, legat? de identitatea comunit??ii etnice ?i lingvistice a Armânilor sau a « Aromânilor », cum erau cunoscu?i  pân? de curând în România, comunitate atipic? ?i pu?in cunoscut?. Ni se pare de mare importan?? abordarea chestiunii Armânilor f?r? complexe ?i f?r? tabu-uri.
Întâi de toate, avem convingerea c? nu prea mul?i români cunosc subiectul. Nu este în nici un caz o vin?. Este o lips? care se trage din modul simplificat în care este perceput? aceast? chestiune de cei care vor s? o utilizeze “politic”. De?i este o sarcin? extrem de complex?, ne vom permite s? prezent?m câteva aspecte care fie nu sunt cunoscute, fie sunt ignorate. Ni se spune c? armânii fac parte din “romanitatea” oriental?. Foarte adev?rat ! Trebuie totu?i s? fim one?ti ?i s? recunoa?tem c? românii nu i-au descoperit decât dup? 1848, când Nicolae B?lcescu face în acela?i timp ?i o reflec?ie politic? « acest neam care ar putea odat? s? ne fie de folos ».  Pân? atunci ?i mult dup?, erau cunoscu?i ca « greci » având ca principal ? ocupa?ie comer?ul (cei care ie?eau din spa?iul în care se aflau dintodeauna) sau cre?terea oilor (cei care practicau transhuman?a în mun?ii din nordul Greciei). F?r? îndoial?, Tudor Vladimirescu a ratat aceast? descoperire în 1821, când participase al?turi de armâni ?i greci, în cadrul mi?c?rii ETERIA, la mi?carea de eliberare din Balcani. Sau poate nu a reu?it s? o fac? cunoscut?, pentru c? este asasinat, în urma unui complot la care a participat un armân, Iordache Olimpiotul, fiind considerat un tr?d?tor al idealurilor revolu?iei. Printre al?ii, Rigas Fereu, un alt aromân, r?mas în con?tiin?a armânilor ca ?i a grecilor, ca poetul revolu?iei, preconiza înfiin?area în Balcani a unei federa?ii de tip helvetic, în care toate na?iunile s? aibe acelea?i drepturi.
Ni se spune c? România s-a implicat în deschiderea ?colilor române?ti în Balcani. Un pic mai multe detalii care ar putea s? ne ajute la descoperirea adev?rului. Prima ?coal? apare în 1863 ?i se preda în armân?. Nu trecuser? decât patru ani de la Unire ?i ideea de România era înc? în faza de concept. F?r? sprijinul hot?rât al lui Napoleon III ?i al Francmasoneriei, care visa la reconstituirea “Romaniei” (nu României !), este foarte probabil c? spa?iul nostru “mioritic” ar fi fost “via Egnatia” în variant? slav?, adic? drumul ru?ilor c?tre Constantinopol, un vis ceva mai nou ?i care, din fericire, nu s-a împlinit. Personal, înclin?m s? credem c? ?i ?colile “române?ti” din Balcani f?ceau parte din acela?i plan de reconstituire a “Romaniei” ?i nu este exclus ca spa?iul sud dun?rean s? fi fost inclus înc? din perioada când Pouqueville, ambasador al  lui Napoleon I pe lâng? Poart?, îi descoper? pe armâni înaintea lui B?lcescu. Desigur c? legat de subiectul ?colilor române?ti din Balcani trebuie s? amintim p?rerea câtorva din oamenii de ?tiin?? cunosc?tori ai problemei, atât din afara României cât ?i din interiorul ei. In ordine cronologic? este vorba de legatul plenipoten?ial al Italiei (1891-1913) pe lâng? Poarta Otoman?, care spunea într-un raport secret trimis la Roma c? adev?rata cauz? a implic?rii României în func?ionarea ?colilor române?ti în Macedonia p?rea un beneficiu teritorial pe care-l spera odat? cu dezintegrarea Imperiului Otoman. Aceia?i idee, dar formulat? altfel, o afirm? generalul român Dabija pu?in înainte de izbucnirea r?zboaielor balcanice de la 1912 ?i 1913. Critici cu privire la maniera în care s-a realizat politica României în Macedonia sau pe plan mai larg în Balcani, au exprimat C. Constante, S. Tovaru, S. Mehedin?i. In aceia?i perioad?, T. Capidan, unul dintre cei mai cunoscu?i sus?in?tori ai politicii culturale a României în Balcani, recunoa?te  indirect aceast? eroare, atunci când afirm? c? în timpul lui D. Bolintineanu, Armânii nu erau diviza?i între na?ionali?ti (filoromâni) ?i grecomani iar limba greac? utilizat? în ?coli nu era decât un mijloc de propagare a culturii, f?r? s? fie ?i mijloc de dezna?ionalizare. In epoca modern? un foarte bun cunosc?tor al Armânilor, M. D. Peyfuss afirm? c? ?coala (româneasc?) le-a întins Aromânilor o curs? în  numele unui românism echivoc.
Dac? proiectul “Romaniei” cap?t? consisten?? ?i se întrupeaz? în România, care devine “Mare” în 1919 ?i asta tot cu ajutorul francezilor (Clémenceau), ?colile române?ti din Balcani, nu au putut s? schimbe mare lucru din configura?ia politic? a zonei. Sau, mai precis spus, nu a putut s? o schimbe în favoarea României. Dup? 50 de ani de ?coli române?ti, în care reu?iser? s? influen?eze un procent relativ restrâns din popula?ia latinofon?, România, în calitate de arbitru în urma celui de-al doilea r?zboi balcanic (1913), cap?t? dou? jude?e în nord estul Bulgariei (Cadrilaterul), ca recompens? pentru împ?r?irea Macedoniei, în timp ce Murnu ?i Batzaria umblau la Paris ?i Londra, pentru a crea un Stat Armâno- Albanez. Si asta datorit? iscusin?ei ministrului de externe român Take Ionescu, el însu?i armân dup? mam?. De?i planul prevedea str?mutarea celor care c?p?taser? con?tiin?? româneasc? în Cadrilater, locuit în majoritate de bulgari ?i de turci, primul r?zboi mondial întârzie realizarea acestui obiectiv. Bâlbâielile repetate ale guvernan?ilor români, care confrunta?i cu reac?iile violente ale celor care nu acceptau imixtiunea român? în zon?, îi abandoneaz? în mai multe rânduri pe cei care p?reau câ?tiga?i de cauza românismului, face ca primul val de armâni str?muta?i s? apar? în 1925. Dup? estim?ri destul de corecte, pân? în 1933, când migra?ia de armâni este oprit?, s-au înregistrat ceva mai pu?in de 7000 de familii, sau între 30 ?i 40.000 de persoane care au emigrat în Cadrilater. Ace?ti armâni precum ?i descenden?ii lor constituie în esen??, majoritatea armânilor din România de ast?zi.
Ni se spune c? Armânii constituie ramura sudic? a romanit??ii orientale ?i printr-o mic? eroare ortografic?, greu de localizat din punct de vedere istoric, devin ?i ramur? sud-dun?rean? a « românit??ii ». Obstina?ia cu care se încearc? convingerea subiec?ilor Armâni din România de aceast? teorie, dovede?te falsitatea ei. Argumentele care ar putea restabili adev?rul nu pot fi discutate decât dac? exist? bun? credin?? ?i sim?ul m?surii. Din p?cate, în ultimii 20 ani, nu am constatat nici un fel de disponibilitate, în abordarea acestei probleme, din partea celor care ?i-au  arogat dreptul de a h?t?rî pentru armâni, în totalitatea lor. Academia Român? organizeaz? sesiuni despre identitatea armânilor, emite « decrete » ?tiin?ifice dup? care armânii par a fi obligati s?-si asume o identitate care, pentru ei, este alta decât cea pe care o au si o simt din vremuri ancestrale. Se aduc argumente stiintifice, citându-se din mari lingvisti si istorici români sau str?ini, ignorându-se faptul ca identitatea unui popor nu poate fi “creat? », “dirijat?” chiar si cu cele mai imbatabile argumente stiintifice, pentru simplul fapt c? identitatea este un element de autodefinire. Acest drept la autodefinire st? la baza drepturilor omului si a tuturor documenteleor europene si internationale care se refer? la drepturile omului, la protejarea limbilor minoritare, regionale, mai putin raspândite.
O mare parte din mass-media româneasc? duce, in ultima vreme,  o furibund? campanie contra actiunii de recuparare a identit?tii aparte a unui mare num?r de Armâni din România, reprezentati de cea mai numeroasa organizatie « FARA Armâneasc? »(Comunitatea Armânilor din România).  Sunt atacati reprezentantii acestei organizatii, recunoscut? legal in România ca ONG, sunt inventate “tr?d?ri” si “interese meschine” ale acestora, creindu-se astfel o atmosfer? tensionat? intre dou? etnii care nu doresc decât convietuire armonioas?, pentru dezvoltarea unei democratii de tip european in România. Se ignor? cu intentie p?rerile altor lingvisti si istorici români si str?ini care si-au exprimat alte p?reri in leg?tur? cu limba, identitatea armânilor. De aceea vom mentiona câteva asemenea p?reri, extrase din lucr?ri importante, semnate de autori recunoscuti international:
Matilda Caragiu-Mariotseanu in articolul “Aromânii in mileniul III”, România Literar?, nr.32, 15-21 August 2001, scria: “Aromânii sunt un exemplu tipic de etnie a c?ror identitate se demonstreaz? de la sine ?i se sus?ine prin limba lor matern?, aromâna, pe care o vorbesc de 2000 de ani.” In “Dodecalog” academiciana spune: “Aromâna este limba matern? a aromânilor, care le confer? con?tiinta lor etnolingvistic?.” Sau “Aromânii (macedo-vlahii) trebuie s? aib? un singur scop: s?-?i cultive limba matern? ?i tradi?iile lor”

Cicerone Poghirc, somitate de necontestat in domeniul romanisticii ?i a indoeuropenisticii a adus o contribu?ie esen?ial? referitoare la limba armânâ, in dou? articole fundamentale: “Latin Balcanique” ?i “Romanizarea lingvistic? ?i cultural? in Balcani” (vol.Aromânii, istorie, limb?, destin, Ed.Funda?iei Culturale Române, Buc., 1996). D?m câteva citate revelatoare:
“Faptele citate mai sus, sunt dup? p?rerea noastr?, suficiente pentru a demonstra prezen?a aromânilor in regiunea lor actual?, in mod constant ?i neintrerupt, din Antichitate ?i pân? in zilele noastre.”

“Dac? exist? o pretins? “identitate” a dacoromâei cu aromâna, ea nu poate fi decât aceea a originii lor: latina balcanic?.(…) În realitate, între aromân? si dacoromân? este departe de a fi vorba de identitate, ci doar de concordan?e structurale ?i materiale importante.”

“(…) nu trebuie s? uit?m c? aria macedonean? a fost romanizat? cu mai mult de dou? secole înaintea Daciei (148 i.Hr.)”

“S? examin?m mai de aproape pretinsa “identitate” a aromânei cu dacoromâna: celor 20 de foneme din dacoromân? le corespund 30 in aromân?, dintre care dou? imprumutate din greac?.(…)”
“In lexic, diferentele sunt ?i mai mari. In fondul latin, printre  cele 1628 cuvinte mo?tenite in aromân? mai mult de o sut? nu exist? in dacoromân?, care ins? posed? vreo 400 de cuvinte latine absente in aromân?. Printre cuvintele aromâne mo?tenite din latin? dar absente in dacoromân?, exist? unele care dovedesc originea meridional? a aromânei.” (…)
Cât prive?te cuvintele de substrat, mo?tenite din limbile preromane, din cele circa 120 ale dacoromânei, o bun? parte lipsesc in aromânâ. Cele 350 de cuvinte imprumutate de aromân? din albanez? sunt, binein?eles, absente in dacoromân?.” (…) Pentru originea meridional? a aromânei este foarte semnificativ? situa?ia cuvintelor grece?ti: 2534 dintr-un total de 9236 din Dic?ionarul lui Papahagi.” (…)

“Caracterul latin al limbii aromâne in gramatica sa, precum ?i in vocabularul s?u de baz?, nu poate fi contestat ?tiin?ific, dup? cum nu pot fi contestate nici amploarea ?i vechimea influen?ei grece?ti, care se explic? prin bilingvismul greco-latin, de foarte veche dat? in regiune.”

“Ata?amentul vlahilor la civiliza?ia ?i limba greac?, la aceast? minunat? ?ar?, Grecia, unde de dou? milenii î?i înmormânteaz? str?mo?ii, este egal cu dorin?a lor ?i dreptul lor natural de a-?i p?stra limba matern? ?i tradi?iile lor, ceea ce nu-i împiedic? deloc s? fie buni cet??eni greci, cunosc?tori ai limbii ?i culturii grece?ti.”

S? amintim ?i p?rerea unui renumit romanist german, Hans-Martin Gauger, profesor la Universitatea din Freiburg:
“ Pentru mine Armâna, o limb? clar separat? de Român?, face parte din marea diversitate îns? ?i unitate a Romanit??ii”.

Dr.Mariana Bara, o tân?r? lingvist? a publicat una dintre cele mai interesante c?r?i din ultima vreme, referitoare la armân⠖ Limba armâneasc? – Cartea Universitar?, Bucuresti, 2007. Cartea rediscut? “modelul tradi?ional, vechi de mai bine de 150 de ani, construit in cultura român? in epoca dominat? de ideologia na?ionalist?, pentru a descrie armâna, identitatea, cultura ?i istoria armânilor” Bazat? pe argumente imbatabile cartea Marianei Bara este prima incercare de a discuta aceasta tem? atât de controversat?, dincolo de dogme, de comand? politic?. Poate de aceea nu s-a scris nimic despre aceast? carte: nici laudativ, nici critic. “Mai multe intreb?ri in mod repetat formulate la intruniri ale asocia?iilor culturale armâne?ti din Balcani ?i din România dup? 1990 au generat aceasta carte, semn c? a treia rena?tere cultural? a armânilor este marcat? de c?utarea identit??ii ?i a drumului pentru viitor” scrie Mariana Bara in “Argument”. Adaug? mai departe: “Probleme pentru care modelul tradi?ional nu are r?spuns, pentru c? le ocole?te, sunt cuprinse in intreb?ri aparent simple:
- Când ?i unde incepe istoria armânilor ?i limbii lor?
-  De ce este ea prezentat? atât de lacunar in spa?iul cultural românesc?
-  De ce ?i cum a ap?rut teoria c? armânii ar fi “ramura sudic? a poporului    român”?
-  De ce romanitatea balcanic? este estompat? in favoarea românismului?
-  De ce pare pierdut? aceast? romanitate ?i ?terse inceputurile ei?
- De ce a fost nevoie s? fie creat conceptul de român? primitiv? – alt nume pentru latina balcanic?? Aceast? crea?ie ipotetic? are vreun rol? Atunci, de ce numai româna ar avea o astfel de etap? ?i de ce nu este nevoie de “italiana primitiv?”, “franceza primitiv?” sau “spaniola primitiv?” pentru a explica inceputurile celorlalte limbi romanice?”
La toate aceste intreb?ri, Dr.Mariana Bara d? ?i r?spunsuri argumentate ?tiintific, bazate pe o bun? cunoa?tere a limbii armâne, limba ei matern? si a celorlalte limbi romanice. Desigur, r?spunsurile sunt incomode pentru acei lingvi?ti care sunt inc? sclavi ai unei ideologii lingvistice bazate pe ideologia politic? na?ional? ?i chiar na?ionalist?. De aceea au preferat sa tac? ?i s? nu-?i spun? nici o p?rere despre aceast? carte care deschide o nou? viziune, modern?, dincolo de prejudec??i ?i interese politice, academice… O carte care invit?, in cele din urm?, la un dialog.
“Am mai putea deschide un alt capitol, despre dogm? ?i ?tiin?? in cercetarea din spatiul cultural românesc cu privire la armâni. Dogmele ?tiin?ifice exist? in multe domenii ?i impiedic? publicarea in reviste de specialitate a unor texte ca cel de fa??, care trateaz? un subiect supus controversei” spune Mariana Bara. Referitor la obsedanta fraz⠓Aromâna dialect al limbii române”, M.Bara scrie: ”Aici este punctul sensibil al cercet?rilor asupra acestei limbi, tradi?ional, de?i impropriu, definit? ca dialect al limbii române. Aceast? definire este o dogm? in lingvistica româneasc?, iar in cele mai nuan?ate descrieri apare concep?ia asupra armânei ca dialect al unei limbi care nu era intrutotul unitar?, in fapt, latina balcanic?, conven?ional numit? str?român? sau protoromân?.” Un element deosebit de important pentru definirea limbii armâne este romanizarea Macedoniei. Exist? o excludere programatic? a romaniz?rii Macedoniei la aproape to?i lingvi?tii români. Nu este o excludere intâmpl?toare dac? ne gândim c? Macedonia a fost romanizat? cu aproape 250 de ani inaintea Daciei si numai ignorarea acestui fapt a facut posibil? aparitia teoriei conform c?reia armâna este dialect al limbii române! Cu ce argumente se poate sustine acest?  teorie dac?  lu?m in considerare faptul istoric c?  limba latina din Macedonia a ap?rut cu aproape trei secole inaintea  celei din Dacia?!   Cicerone Poghirc este singurul om de stiint?  care ajunge la concluzia c? limba vorbit? de autohtoni in Macedonia romanizat?, are o alt? limb? de substrat decât româna, ?i anume traca. A considera Armâna ca dialect al limbii române, inseamn? a contesta, a ignora bogata literatur? scris? in aceast? limb?, de peste 200 de ani! Limba armâna a avut o gramatica modern? inc? de la 1813, in timp ce toate gramaticile limbilor balcanice au ap?rut mai tarziu, chiar si Gramatica lui Heliade R?dulescu! Inseamn? a desconsidera bogata si valoroasa literatur? modern? care se scrie ast?zi in toate t?rile in care armânii tr?iesc. Ca exemplu, preciz?mu ampla antologie bilingv? (Armâna/makedonarmâna-francez?), editat? de subsemnata la editura micRomania din Brüxelles. Este o dovad? evident? a existentei unei limbi care are toate datele unei limbi moderne in care pot fi exprimate toate framânt?rile poetului modern. Nu intâmpl?tor limba armâna este mentionat? in Harta european? a limbilor minoritare si a fost practic recunoscut? de Consiliul Europei, prin Recomandarea 1333/1997 aprobat? de Adunarea Parlamentar?. Este cea de-a doua recunoastere international?, dup? Iradeaua de la 1905, când in Imperiul Otoman armânii au fost recunoscuti ca “millet” (popor).
De la discu?ia lingvistic?, filologic?, trecem la o abordare politic? a problematicii armâneshti. În abordarea chestiunii armâne de pe pozi?ie româneasc?, ni se spune c? ideea de a se considera minoritate na?ional?, ar falsifica istoria ?i c? ar anula opera multor armâni care s-au considerat români. Înainte de toate facem din nou observa?ia c?, din punct de vedere istoric, armânii sunt considera?i “români” doar de o parte din români, de o ?i mai mic? parte de armâni ?i asta numai de un secol ?i jum?tate. În al doilea rând, atunci când ni se vorbe?te de intelectuali sau personalit??i armâne ale c?ror opera ar fi negate, se uit? de alte numeroase personalit??i sau intelectuali armâni care s-au afirmat în spa?iul balcanic de secole, ?i care, de?i au luptat pentru cauza greac?, albanez?, sârb? sau bulgar?, au avut aceea?i con?tiin?? a apartene?ei lor etnice.
Ar fi o mare eroare ca ideile exprimate mai sus s? fie considerate anti-române?ti. Încercarea de a culpabiliza, îns?, o parte, mai mic? sau mai mare – n-are nici un fel de importan?? – a armânilor care doresc s?-?i p?streze identitatea, ar putea avea consecin?e absolut imprevizibile pentru România. Vom încerca s? g?sim în cele ce urmeaz? ce anume consider?m c? se gre?e?te în abordarea acestei chestiuni ?i care ar putea fi consecin?ele de care vorbeam mai sus.

În România, luând în considerare o dinamic? demografic? adaptat? cazului nostru, ar putea tr?i ast?zi între 100 ?i 150.000 de armâni. Din cifrele, dificil de verificat, dar rezonabile, prezentate de diverse surse, putem estima c? în Balcani tr?iesc între 1 milion ?i jum?tate ?i 3 milioane de armâni. Putem aprecia deci c? în România tr?iesc între 5 ?i 10 % din num?rul lor total, în ipoteza cea mai optimist?. De?i desp?r?i?i de peste 90 de ani, în cadrul statelor na?ionale ap?rute în secolul 19 ?i la începutul secolului 20 ?i practic f?r? contact timp de 60 de ani, armânii constituie exemplul cel mai surprinz?tor de unitate lingvistic?. A extrapola aceast? concluzie ?i la ramura nord dun?rean? a romanit??ii, ni se pare o exagerare f?r? acoperire. Câteva exemple de popoare europene ar trebui s? ne tempereze acest entuziasm gratuit. Bulgarii ?i macedonenii slavi vorbesc dou? limbi extrem de apropiate. Se consider? totu?i dou? popoare diferite. Spaniolii, catalanii, portughezii vorbesc limbi foarte apropiate, având acea?i r?d?cin?. Admitem cu to?ii existen?a a trei limbi. Valonii din Belgia ?i elve?ienii francofoni vorbesc limba francez?, dar nimeni n-ar îndr?zni s? le spun? “francezi”. Danezii, suedezii ?i norvegienii vorbesc a?a zisele limbi scandinave, care prezint? asem?n?ri cu mult mai evidente decât româna ?i aromâna. Ïn cazul slavilor avem aproape tot atâtea exemple ca ?i cele de mai sus. Nu mai pomenim de atâtea popoare vorbitoare de limb? francez?, de limb? englez?, de limb? spaniol? etc. O concluzie s-ar impune de la sine: am putea considera pe armâni ca “vorbitori de limb? român?” ?i asta cu condi?ia ca ?i ei s? accepte aceast? catalogare.  Reflect? ea îns? o realitate? Ca ni?te cunosc?tori al celor dou? limbi ?i dintr-o perspectiv? european?, afirm?m  f?r? nici o ezitare: NU!
Pentru to?i cei care vor s?ri în sus ?i ne vor acuza c? suntem tr?d?tori ?i c? am uitat ce a f?cut România pentru armâni, vrem s?-i asigur?m de ata?amentul nostru fa?? de România ?i fa?? de români. Si suntem convin?i c? acelea?i sentimente nutresc ?i ceilal?i consângeni ai no?tri din România. Ai obliga îns? s?-?i uite r?d?cinile ?i s? le spele memoria ca unor handicapa?i, este inacceptabil ?i lipsit de fair-play.
Nimeni dintre armânii din România nu dore?te s? se despart? de români. Ei nu cer decât s?-?i p?streze limba ?i obiceiurile. Le-au mo?tenit din vremuri ancestrale ?i nu vor s? le piard?. Ai culpabiliza pentru o astfel de “ vin? “, dovede?te o lips? total? de în?elegere. Ai amesteca, îns?, printre “românii de pretutindeni” sau “românii din diaspor?” este iar??i o grav? eroare. Si aceasta pentru c? ideea nu este acceptat? de majoritatea armânilor din România ?i cu atât mai pu?in de armânii din ??rile din Balcani. Legat de modalitatea în care se poate realiza prezervarea limbii ?i obiceiurilor armânilor, este desigur de discutat. Hot?rârea de a se considera “minoritate na?ional?” a fost luat? dup? ce timp de 15 ani li s-a refuzat orice dialog în chestiunile care îi priveau. Situa?ia nu s-a schimbat cu nimic fa?? de perioada ?colilor române?ti, când copiilor armâni li se interzicea vorbirea în “graiul” armân, pentru a-l uita mai rapid ?i când în memoria lor nu trebuia s? p?trund? decât istoria României ?i a românilor de la nord de Dun?re.
Iat? de ce îndr?znim s? spunem c? abordarea subiectului “armân” se face cu ipocrizie ?i c? a?a-zisa “toleran??” a poporului român (exprimat? prin unii dintre reprezentan?ii lui) nu este decât vorb? goal?. Inten?ia noastr? nu este de a crea o polemic? steril?. Subiectul este prea serios pentru a ne permite o astfel de abordare. Ceea ce dorim îns? s? subliniem este c? dinamica creat? actualmente în România nu mai poate fi oprit?. Cei care doresc s?-?i conserve identitatea sunt din ce în ce mai mul?i ?i constrângerile care func?ionau în vremea regimului comunist nu mai pot fi utilizate. Intimid?rile ?i stratagemele de diversiune la care sunt supu?i ace?ti reprezentan?i ai celor dou? culturi care stau la baza civiliza?iei europene, greac? ?i latin?, nu vor avea efectele sconate pentru simplul fapt ca recuperarea identitatii etnice si lingvistice se face in cadrul normelor europene si internationale. România are datoria moral? de a trece de la o atitudine declarativ? ?i ipocrit? vizavi de Armâni, atunci când îi consider? ca “Români de peste hotare”, la o recunoa?tere f?r? complexe a identit??ii lor. Dar nu prin obligarea armânilor de a-?i uita ?i nega r?d?cinile, ci tocmai prin recunoa?terea lor a?a cum ei în?i?i se simt: armâni. Este necesar? recunoa?terea f?r? complexe a erorilor trecutului. Aceast? schimbare ar putea antrena ?i celelalte state din Balcani ?i mai ales Grecia, a doua na?iune care-?i revendic? paternitatea asupra armânilor, s? fac? la fel ?i s? “elibereze” în fine acest popor care a dat atât de mult tuturor na?iunilor din Balcani. Cât despre armâni, ei s-ar putea reconcilia între ei ?i ar putea s?-?i prezerve limba ?i obiceiurile f?r? s? fie acuza?i c? îi tr?deaz? pe albanezi, bulgari, greci, macedo-slavi sau români ?i s? î?i afirme, a?a cum au f?cut-a ?i pân? acum, voca?ia lor european?.
Este oare capabil? România s? fac? acest gest, a?a cum a f?cut Fran?a dup? ce visase s? înfiin?eze o a doua Fran?? în Estul Europei, la Congresul de la Paris din 1856 ? R?mâne de v?zut. Oricum, ar fi singura ipostaz? în care românii ar fi privi?i de armânii de peste tot, ca adev?ra?i fra?i întru “romanitate”, punându-se cap?t acestei dramatice situa?ii cu r?d?cini nu doar “ortografice”.  Trebuie spus, ins?, f?r? rezerve, c? România, desi a fost una dintre initiatoarele si semnatarele Recomandarii 1333/1997 a Consilului Europei, nu numai ca nu a pus-o in aplicare, insa au aparut si voci care au contestat-o in presa, au considerat-o ca un amestec in treburile interne ale României! Intrarea României în Comunitatea European? o angajeaz? inc? mai mult în respectarea normelor ?i recomand?rilor acesteia.  Desigur c? ne referim la noua perspectiv? în care problema minorit??ilor (na?ionale, etnice, culturale) este însu?it? ?i de România.
România ar trebui s?-?i asume ast?zi deschis deciziile politice eronate, comise începând cu jum?tatea secolului al 19-lea, când a inceput miscarea propagandistic? printre armânii din Balcani. Nereu?ita imixtiunii politice a României in Balcani o constat? Anastase Hâciu, care scria in volumul s?u monumental “Aromânii. Comert, industrie, arte, expansiune, civilizatie” (1936, premiat? cu “Marele Premiu N?sturel” al Academiei Române) ”Prin mi?carea nou? început? în 1864, dac? pierderile Aromânilor  în sânge, în averi ?i în lini?te au fost considerabile, România – pe care atâtea considera?iuni morale ?i materiale o obligau la aceasta – avea de realizat numai câ?tiguri: diplomatice, economice, culturale. Preponderen?a ?i preten?iunile ei in Balcani î?i g?seau un temei concret ?i moral numai prin aceastâ expansiune cultural?, purtat? de un popor de misionari aprigi, capabili de orice jertf?. (…) Jertfe sângeroase, crime abominabile, pagube morale ?i materiale imense a cules un popor lini?tit, dar turburat pân? în adânc de ?coala lui D.Atanasescu  de la Târnova” (Este vorba despre prima scoala româneasc? deschis? in Balcani)
Unul din “câ?tigurile” de care vorbe?te Hâciu a fost Cadrilaterul, trecut la România numai pe baza num?rului de armâni coloniza?i acolo.
“Câ?tigurile” Armânilor, în urma “ajutorului” României: “Pacea de la 1913”, semnat? la Bucure?ti, în urma c?reia Macedonia a fost împ?r?it? între cele 4 state balcanice, rupându-se astfel pentru totdeauna trupul armânesc; cedarea Cadrilaterului ?i “aruncarea” armânilor spre zone din România total neprielnice pentru acest popor de munte; închisorile comuniste, confiscarea tuturor averilor…Armânii au fost cei sacrifica?i, vându?i, sili?i s?-?i p?r?seasc? paradisul originar – Pindul, Macedonia. Numai perseveren?a, abilitatea, h?rnicia, mobilitatea ?i credin?a i-a ajutat s? înving? mereu ?i, iat?, Dobrogea de azi f?r? Armâni ar fi fost numai un amalgam de popoare balcanice: bulgari, turci, t?tari, ?igani etc. Rolul pe care Armânii l-au jucat ?i-l joac? în Dobrogea  nu poate fi ignorat!
Adev?rat, istoria Armânilor este dintre cele mai dramatice, chiar tragice, îns? niciodat? nu s-a oprit. Ea merge înainte ?i asist?m ast?zi la cea din urm? ?i mai important? mi?care de rede?teptare na?ional? armâneasc?. Din fericire, istoria este ast?zi ?i de partea lor: Europa este cea care este garantul r?mânerii în via?? a limbii ?i a culturii armâne, într-un viitor care va fi al diversit??ii lingvistice ?i culturale, într-o Europ? in care statele na?ionale vor fi obligate s? apere limbile regionale, minoritare, mai pu?in r?spândite. Mi?carea modernâ armâneascâ din România, de dup? decembrie 1989, se încadreaz? în acest context european ?i este o ac?iune normal?, posibil? numai în cadrul democratic al noilor condi?ii socio-politice, de ?ar? membr? a Uniunii Europene.
România va trebui s? în?eleag? c? Europa nu poate tolera imixtiunile în politica intern? a altor state, în ceea ce-i prive?te pe armâni, atâta timp cât nu este dispusâ s? rezolve cererea celor câteva mii de armâni care doresc s? fie recunoscuti ca popor cu limb? ?i cultur? aparte, ca minoritate national? cu toate drepturile ce i se cuvin, conform constitu?iei României ?i normelor europene. În acest sens, cit?m dintr-un articol, publicat de un cunoscut ?i respectat jurnalist austriac ?i european, Karl-Markus Gauss, care este o cald? ?i mi?c?toare pledoarie pentru un popor ?i o limb? aflate in pericol: “Exist? deja noul European? (…) Exist? deja ace?ti oameni, receptivi fa?? de tot ce exist? in lume, care nu se bazeaz? in mod grosolan pe posesiunile lor nationale; c?rora nu le vine greu, ci le face pl?cere s? g?ndeasc? ?i s? vorbeasc? in dou? sau mai multe limbi; care nu-?i refer? ac?iunile ?i n?zuin?ele, in mod meschin, asupra unui singur stat ci mereu mai multe; pentru care grani?ele nu inseamn? obsesie ci o dep??ire cotodian?; care dintotdeauna practic? comer?ul ?i circula?ia intre est ?i vest; nord ?i sud; care i?i c??tig? identitatea tocmai din contactul cu diferitele culturi; c?rora toate acestea nu trebuie s? li se impun? ca ni?te ?eluri m?re?e, fiindc? ei, din timpuri str?vechi, tr?iesc toate acestea. Pe scurt: exist? noul om european. El este ARMÂN… (…) Pionieri ai unei Europe libere, ale c?rei grani?e s? fie permeabile nu numai pentru m?rfuri, ci ?i pentru oameni, armânii se pare c? sunt cel mai bine inarmati pentru o Europ? nou?. CEEA CE ABIA NOI TREBUIE S INV???M, EI ?TIU DEJA! (…) Ceea ce pretind eu categoric, cu insisten?? ultimativ?, sunt deci: recunoa?terea limbii armâne ca un bun cultural european ?i ca limb? interna?ional? de conferin?e! Europa va fi una a diversit??ii sau nu m? mai intereseaz? deloc! Viitorul Europei va fi hot?rât de problema armâneasc?!” (“Was wir erst noch lernen müssen”/Ceea ce inc? mai trebuie s? inv???m”, vol. ”Europa”, Editura Bawag-Edition Literatur, Viena)

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X