Feed on
Posts
Comments

AETOMILITSA si GRAMOSTE

De la Ioannina am plecat la KONITSA in speranta ca de acolo voi putea ajunge la Gramoste, orasul aromanesc/vlah legendar distrus de Ali Pasha in 1788. Aici am aflat ca Gramosta este parasita; ca daca vreau sa ajung aproape trebuie sa merg la Aetomilitsa (i se mai spune Alitomilitzi — ceea ce cred ca este corect! adica ‘ali tomilitsi’ adica ‘a lui tomitza’) si de acolo cu piciorul peste coama muntelui Gramos, la Gramosta. M-am incumetat la acest drum periculos.  
 
Aetomilitsa este la 50 km de Konitsa. La aproape 17  km de sat parasim soseaua principala si ne avantam pe un drum asfaltat dar luat de torenti pe mari portiuni, ripe, prapastii de cite 400 m, pustietate, viituri care au luat totul la vale. Cei 17 km pina  in sat au durat o venicie.


In mijlocul satului, pe o terasa, un grup de barbati mai tineri si mai virstici stateau la taclale. Era in jur de 2 pm. Inceput de iunie. Imi spun in limba veche, vlahica, romaneasca veche, ca au venit in sat cu turmele de vreo cateva zile; ca oile erau la pasunat pe munte. Iarna tin oile la Larissa, o alta asezare vlaha de la ses. De jur imprejur numai piscuri inzapezite. Satul, cu case albe si acoperisuri rosii se afla la aproape 1700m. Ma simt ca pe o platforma zeiasca. Fericita ca am adus cu mine in vechiul lacas parasit

cole, sufletele stramosilor goniti de furia turceasca. Alaturi de nori, de cer, de soare si libertate. Mi se arata un pisc inzapezit dincolo de care se afla o alta asezare vlaha importanta, Sanmarina. 
 Viata e dura aici, frig, munca  multa. Dar cind esti liber, toate greutatile sunt suportabile.  Mananc cu pofta branza proaspata si veche (cashu vechliu si anoua) cu paine (pita) si cafea tare. Dincolo de piscul din spatele casei, cam la o ora de mers cu piciorul (drum de masina nu mai exista) se afla Gramos sau Gramosta. O localitate pustie, dar in ultimii ani vlahii au inceput sa se reintoarca,  s-au construit acolo cateva case. Nu mai ma incumet sa merg in pustiu, poate alta data.
 
Toti stiu povestea cu fuga gramostenilor. Unul din cei de fata fusese in Muntii Paic, la Livadia sau Ka^livi, acolo unde au fugit stramosii mei din Gramoste si au intemeiat aceasta asezare.  O arma^na^ imbracata frumos, cu crucea de aur pe piept traverseaza piatzeta satului. Ducea sub brat cateva ca^ peta ^ini din la^na, din cea mai aspra lina,care imi place la nebunie. Imi place sa simt pe piele lina adevarata. Unul era foarte vechi si peticit. Le admir. Femeia imi face cadou pe cel peticit de care imi frec obrazul. Cati dormisera pe el in  ultimii poate cincizeci de ani? Mi-l voi pune la New York pe pat. Verisoara mea nu se poate opri din ris la idea ca voi cara la NY acel sac peticit. Nu ma satur de aer, de munti. Imi umplu privirea cu ceea ce vad. Vlahii si limba romana veche rezista aici. In curind toti locuitorii vor reveni in sat. Stau cateva minute langa cismeaua din sat, shopot, cum i se spune. Apa este atit de rece incat mama avea dreptate: daca pui un harbuz la racit, se crapa!
 
Ma reintorc cu sufletul fericit la Konitsa si Ioannina.  Intru intr-o librarie.  Intreb de carti despre vlahi. Vanzatorul tinar ride. Grecii despre vlahi? Este si el vlah dupa tata. Regreta ca nu a invatat  aromana si alfabetul latin. O face acum. Vorbim despre vlahika si Gramos si Moscopole si stramosi articuland cuvinte romanesti vechi cu engleza. 

Mirela Roznoveanu

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X