Dinu Flamand: Lansare in Portugalia
4 Martie 2008 de vetiver
Marti, 12 februarie 2008 a avut loc la Libraria FNAC din Chiado, vechi centru istoric si cultural al Lisabonei, lansarea traducerii in limba portugheza a unei antologii de poezii intitulate Haverá vida antes da morte? (Exista oare viata inainte de moarte?) semnata Dinu Flamand. La prezentare au participat traducatoarea Teresa Leitao, criticul Fernando Couto e Santos si Antonio Lobo Antunes, unul din cei mai reputati scriitori portughezi contemporani, laureat al Premiului „Ovidius” acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Scriitorul lusitan a vorbit cu caldura despre opera si viata lui Dinu Flamand, despre prietenia care ii leaga de peste trei decenii. Antonio Lobo Antunes a tinut sa mentioneze atasamentul pe care il are fata de Romania si fata de poporul roman, pe care il apreciaza ca fiind purtatorul unui tezaur spiritual de mare calitate si avand intelectuali de cea mai inalta clasa. Scriitorul lusitan si-a exprimat convingerea ca in viitorul apropiat potentialul oamenilor de cultura romani nu va intarzia sa ofere lumii contributii semnificative, devenind o voce importanta in contextul dialogului cultural-stiintific, la nivel global. De altfel, Lobo Antunes, a tinut sa precizeze ca „cei mai mari scriitori francezi sunt romani, cei mai mari sculptori francezi sunt romani, cei mai mari artisti francezi sunt romani”, starnind aplauzele publicului. Intreaga prezentare a sa a fost un elogiu adus intelectualilor romani. Pe multi dintre ei a avut ocazia sa ii cunoasca personal. Vorbitorul i-a descris ca fiind veritabili hidalgo, de o eleganta, prestanta morala si spirituala care i-a ajutat sa supravietuiasca in conditiile deosebit de grele ale perioadei comuniste.
în timp ce-mi mestec necazul acrit,
în timp ce mormăi de se sperie
păianjenul de pe galerie;
în timp ce scotocesc printre boarfe
îmi zăresc
jumătate de faţă în oglinda
de pe uşa dulapului…
Iar în spatele meu demoni mărunţi,
şobolanii subiţi ai singurătăţii,
chicotesc şi scot limba la mine
convinşi că nimeni nu-i vede…
camisa
suja
Enquanto
mudo
de
camisa
,
enquanto
remoo
azedamente
as
minhas
mágoas
,
enquanto
resmungo
até
se alvoroçar
a
aranha
no
cabide
;
enquanto
mexo e remexo
nos
meus
trapos
aparece
metade
da
minha
cara
no
espelho
da
porta
do
roupeiro
…
E nas
minhas
costas
uns diabinhos
fazem
chacota
, deitam-me a
língua
de
fora
convencidos
de
que
ninguém
os vê…
fazem
chacota
, deitam-me a
língua
de
fora
convencidos
de
que
ninguém
os vê…
you get out of yourself hesitatingly while out there
and have returned
you’re running along the inner contour of the mountains
with wheel-shaped strides
it’s advisable to refrain from whimpering
with impatience
from obtaining some sticky compassion
like the intersticies of myopia
for a better visibility climb up
towards the peak of affliction
and yet get deeper down
one never knows
more than the daily chewing of the hay of darkness
which you belch out
as cud
that has sneaked under your sandals
gory with so much circling around
the compasses of an obssession
that cuts through the spiral of the world
suddenly turning to face yourself
to discern your figure indwelling no one
with a mouth-eye of the Cyclops
opened wide echoing the reverberations of the universe
don’t forget to breathe in the highlands the sudden wonder
that tenders to you the landscapes of jubilant suffering
listen to
with whatever leaves its own trace in you
inside your ear the nothing
from beyond the wall is groping
while urging you in a whisper
