Feed on
Posts
Comments

Mysore

Scriu pe fuga, in Bangalore, la un internet caffee. Marti, 19 decembrie am vizitat fosta cetate si oras regal. Templele fabuloase.Desi am platit bani buni pe masina si sofer, nu am avut parte de aer conditionat, asa ca soferul a condus cu geamul deschis citeva sute de km. Se face economie de benzina. Pierdut galsul, laringita , sufocare. Mi-am pus masca pe fata la intoarcere dar degeaba.Am vizitat Srirangapatnam si templul Sri Ranganathaswami pe o insula a riului Cavery. Puranas numesc acest loc Gautama Kshetra. Aici este altarul lui Lord Ranganatha. Sri Ranganatswami este templul in care Vishnu (sub acest nume)  sta inclinat, odihnindu-se (Adi Sesha) cu sotia lui zeita la piept..
La Chamudi Hills (1073 m) este altarul zeitei Chamundeshwari. Mysore se vede de aici intr-o de neuitat imagine panoramica. Doua fetite in uniforme scolare au venit sa-mi ceara creioane , guma de mestecat sau bani. Le-am spus ca le cumpar inghetata. Le-am oferit cite o inghetata (15 r una) si apoi si unui baietel caruia ii curgeau balele de pofta. Mi se spune ca inghetata este prea scumpa ca parintii sa isi poata permite acest lux.  Dar sa ma reintorc la zeita templului. Ea l-a ucis pe demonul Mahishasuara caruia i se poate vedea statuia uriasa la urcusul pe deal. Splendida arhitectura, paduri de colane si templul ca atare cu sagetile din virf care conecteaza altarul la energia universului.
Melkote se afla la 48 km de Mysore pe un virf de munte. Templul ii este dedicat lui Vishnu sub numele si infatisarea de Narayana si este adorat astfel inca din Kruta Yoga. Vedandri sau Narayanandri sunt numele puranice al muntelui Melkote. Legenda spune ca Vishnu i-a incredintat unui muritor formula de a merge in rai, si  pe care zeul l-a rugat sa nu o spuna nimanul. Avea voie sa o transmita doar pe patul de moarte, daca facea altminteri, el mergea in iad iar cel carui ii spunea formula — in rai. Omul a adunat intreg satul si lea-a spus formula:
Om Namo Narayanayanama
De ce ai facut asta, l-a intrebat zeul. Este mai bine sa mearga doar unul in iad si tot satul in rai, a raspuns omul.
Drumul spre templu, o scara abrupta din blocuri de granit. Ploua subtire. O ceata deasa se infiltra pe masura ce urcam acea scara ametitoare, lunecoasa, abrupta si vintul rece de pisc de munte. Oi albe si maimute . Frig. A trebuit sa ma descalt sa intru in templul pustiu. Poate am racit aici in ceata si vintul rece al piscului solitar. La intrarea in templu, un batrin vindea flori de jasmin, era atit de concentrat in ginduri incit nici nu mi-a oferit florile spre vinzare. Statea pe jos, infasurat intr-o pelerina crem, inconjurat de maimute si oi.
La intoarcere spre Bangalore, soferul m-a dus pe un drum de tara. Ii sunt recunoscatoare, as fi plecat fara sa cunosc adevarata Indie, aceea rurala, muncitoare, asezata.Sate curate, cimpuri bine lucrate de orez si trestie de zahar, recolta arata senzational de bogata, palmieri cocotieri, vaci venind agale de la pascut, femei obosite de munca cimpului, copii jucindu-se.

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X